Descriere referat

| Referate fizica | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Din timpuri strãvechi ºi pânã astãzi, la baza tuturor ºtiinþelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se aflã observarea fenomenelor naturale, urmatã de o imitaþie inteligentã a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au îndemnat pe om sã imite, sã repete, sã reporducã fenomenele observate în alte condiþii, cu mijloace la îndemâna lui, în ajutorul lui.
Nu se ºtie când ºi unde s-a zãrit pentru prima oarã jocul unor forme curioase pe un perete. Desigur trebuie sã fi fost într-o þarã caldã, scãldatã de lumina puternicã a soarelui. Pentru a se feri de arºiþã, oamenii acopereau ferestrele ºi uºile cu ceea ce astãzi s-ar numi perdele groase, pentru ca înãuntrul încãperilor sã domneascã umbra deasã ºi rãcoroasã. Dar iatã cã se întâmplã sã fi rãmas o micã crãpãturã printre perdele. ªi se mai întâmplã ca cineva sã treacã pe uliþã. Stupoare! Pe peretele opus crãpãturii se vede omul trecând, dar cu capul în jos! Prima aplicaþie practicã a acestuia a fost urmãrirea eclipselor solare ºi referiri în acest context se cunosc de prin anul 500 î.e.n. în îndepãrtata Chinã la Mo Tzu ºi în Grecia anticã la Aristotel (384 –322 î.e.n.). totuºi, prima menþiune scrisã despre acest fenomen cunoscutã pânã în ziua de azi, se gãseºte în lucrãrile cãrturarului arab Ibn Al Haitan (956 – 1038), Alhazen în versiunea latinã. Din textul lui reiese cã fenomenul era cunoscut ºi destul de rãspândit în lumea cãrturarilor din acea vreme. Dupã aceastã datã referirile ºi descrierile a ceea ce a început sã se numeascã “camera obscurã”, au devenit din ce în ce mai frecvente. Fizicianul ºi profesorul de matematici din Milano, Girolamo Cardano (1501 – 1576), introduce în gaurã o “rotunjime fãcutã din sticlã” o lentilã convezã – obþinând o imagine mult mai luminoasã ºi mia clarã. Urmeazã alte ameliorãri, cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune în 1568 acoperirea marginilor lentilei, lãsând numai o gaurã micã la mijloc – diafragma de azi – pentru obþinerea unor imagini mai clare. În 1573 Igantio Danti recomandã utilizarea unei oglinzi concave pentru redresarea imaginii ºi în 1585 Giovani Battista Benedetti sugereazã adoptarea unei lentile biconvexe.
Dar toate aceste cunoºtinþe nu circulau decât în lumea restrânsã a fizicienilor, astronomilor ºi matematicienilor. Cel care le-a dat o mare rãspândire a fost omul de ºtiinþã Giovani Battista Porta (1538 – 1615). Bogãþia informaþiilor date de Porta ºi talentul lui de a îmbina date ºtiinþifice cu sfaturi practice ºi aplicaþii distractive (în cartea sa “Magiae naturalis”, tradusã în principalele limbi europene ºi în arabã, retipãritã în nenumãrate ediþii) au contribuit ca în mare mãsurã “camera obscurã” sã devinã cunoscutã publicului obiºnuit.
Din descrierile de pânã acum reiese cã într-adevãr “camera obscurã” era o camerã, o odaie într-o clãdire ºi cã imaginea putea fi vãzutã numai de cei care se aflau în încãpere. Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrãri topografice, camera obscurã devine mai micã, portabilã, putând fi instalatã chiar ºi într-un cort. Ne-a rãmas o interesantã relatare, datoratã lui Sir Henry Wattson, în care este descris cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler (1571 – 1630) pentru a desena cu o mare precizie în toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea era proiectatã pe o hârtie ºi Kepler, ghemuit în cortul întunecos, o reproducea desenând toate formele. Apoi cortul era învârtit ca o moarã de vânt, în jurul axului ºi operaþia era reluatã pânã când se completa turul de orizont.