| Referate agricultura | Recomanda unui prieten

DAN LAURENTIU STOICESCU
Avocat

Actul normativ care reglementeazaă arenda este Legea nr.16/1994, denumită chiar Legea arendării, modificată şi completată prin legile nr.65/1998 şi 350/2003 (care a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.157/2002), denumită în continuare “lege”.
Potrivit art.2 din lege, prin arendare se înţelege contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole, denumit arendator , pe de o parte şi arendaş, pe de altă parte, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o durată determinată şi la un preţ stabilite de către parţi.
Bunurile agricole sunt definite ca fiind terenurile cu destinaţie agricolă - terenuri agricole productive (arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, arbuşti fructiferi, plantaţii de hamei şi duzi), paşunile împădurite, terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole şi de îmbunatăţiri funciare, drumurile tehnologice, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole, terenurile agricole neproductive, ca şi animalele de orice fel, maşinile, utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole.
Contractul de arendare se încheie în scris, între părţile arătate anterior.Cu privire la acestea, se prevede expres că pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Arendaşul persoana fizică trebuie să fie cetăţean român cu domiciliul în România, iar arendaşi persoane juridice pot fi acelea care îşi au sediul în ţara noastră, inclusiv societăţile comerciale cu capital integral sau parţial străin.
Legea a introdus o conditie suplimentară pentru arendaşii persoane fizice, aceea de a avea o pregătire de specialitate agricolă, practică agricolă sau un atestat de cunoştinţe agricole şi, totodată, să prezinte garanţiile solicitate de arendator. Atestatul se eliberează de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. In ceea ce priveşte “garanţiile”, legea nu specifică în ce ar trebui să constea ele, situaţie care este de natură să dea naştere la intepretări diferite şi situaţii juridice confuze. Din păcate, o precizare a noţiunii discutate nu a fost adusă nici cu prilejul celor doua modificări pe care le-a suferit versiunea iniţială a acestui act normativ.
Contractul se întocmeşte în câte un exemplar pentru fiecare parte, plus un exemplar care se depune la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate. Contractul trebuie depus la consiliul local în termen de 15 zile de la încheierea sa şi este trecut într-un registru special, ţinut de secretarul consiliului local. Toate taxele legate de redactarea şi înregistrarea contractului de arendare sunt suportate de către arendaş.Când bunurile arendate sunt situate pe raza teritorială a mai multor consilii locale, depunerea şi înregistrarea contractului se fac la fiecare consiliu local în a carui rază teritorială se află bunul arendat.
Subliniem că sunt valabile numai contractele încheiate în scris şi înregistrate, în modalitatea descrisă, la consiliul. Lipsa înscrisului are drept efect nevaliditatea contractului şi imposibilitatea oricareia dintre părti de a se prevala de el.
Cu privire la clauzele contractuale, acestea sunt enumerate în art.5 al legii :
a) părţile contractante, domiciliul sau sediul fiecareia;
b) obiectul contractului, complet şi precis determinat (o descriere amănunţita a tuturor bunurilor agricole arendate, inventarul lor şi planul de situaţie al terenurilor);
c) obligaţiile părţilor, expres şi complet stabilite;
d) durata arendării;
e) arenda, modalităţile şi termenele sale de plata;
f) răspunderile fiecărei părţi; orice suprafaţă de teren sau oricare alt bun agricol ce se va reţine de către arendator se va menţiona în contract.
De asemenea, părţile trebuie să includă în contract clauze de asigurare a bunurilor agricole, obligaţie ce revine arendaşului.
Faţă de specificul activităţii din agricultură, li se permite părţilor să prevada în contract cazurile şi limitele de suportare a daunelor produse de calamităţi naturale, precum şi cine va suporta pierderea totală sau parţială a bunurilor arendate, ca urmare a unor cazuri fortuite sau de forţă majoră (art.21).
Art.7 alin.1 arată că durata arendării se fixează de către părţi, prin contract. Acesta poate fi reinnoit, potrivit întelegerii intervenite între cocontractanţi şi, bineânţeles, cu respectarea dispoziţiilor legii. În acest scop, fiecare parte are obligaţia să o încunostiinţeze în scris pe cealaltă, cu cel puţin 3 luni înainte de data expirării, despre intenţia sa de a îl reînnoi sau nu.