| Referate biografii | Recomanda unui prieten

Satul Dela Nouă devenise cu timpul un fel de mahala a Bucureştiului unde se stabiliseră , alungaţi de sărăcie şi de diverse conflicte sociale , ţărani din mai multe localităţi ale ţării , cu precădere din părţile Vrancei . Aceştia fuseseră atraşi şi de perspectiva unor câştiguri mai bune prin practicarea cărăuşiei .
Printre familiile de cărăuşi stabilite în Dela Nouă se numără şi cea a lui Ştefan Tudor Albu , ai căror strămoşi se trăgeau de prin părţile Vrancei .
Ultimul dintre cei nouă copii născuţi de mama Iana , soţia lui Ştefan Tudor Albu , a văzut lumina zilei la 11 aprilie 1858 şi a primit numele de Barbu . Patru din fraţii mai mari mor de copii rămânând în viaţă trei băieţi şi două fete : Nicolae , Maria , Constantin, Uţa şi Barbu .
Numele tatălui scriitorului a suferit o metamorfoză obişnuită în întocmirea vechilor acte oficiale devenind din Ştefan Tudor Albu , Stephănescu , iar mai apoi Ştefănescu de unde şi numele scriitorului Barbu Ştefănescu . Pseudonimul Delavrancea , a fost folosit de către scriitor ca un omagiu închinat strămoşilor săi vrânceni .
Atât familia bunicilor cât şi a părinţilor erau cunoscute ca familii harnice şi cinstite . Datorită acestor calităţi bunicul scriitorului a fost ales staroste al breslei căruţaşilor din Bariera Vergului . Tatăl scriitorului , om săritor la nevoile altora şi devotat familiei , sătul de greutăţile vieţii de cărăuş se zbate pentru a-şi da copiii la studii înalte pentru a nu avea soarta lui . Astfel Nicolae ajunge avocat iar Constantin procuror . Cele două fete , sunt înzestrate şi măritate cu doi negustori bine situaţi .

I.2 Bunicii , copilăria şi primii ani de şcoală
Tot în mahalaua Dela Nouă îşi duceau viaţa şi bunicii scriitorului ,Tudor şi Musa Albu . Portretele realizate de Delavrancea celor doi bunici sunt o mărturie dintre cele mai luminoase a dragostei scriitorului faţă de întreaga ţărănime română . Chipurile celor doi bunici l-au urmărit toată viaţa , oferindu-i subiecte literare tratate cu o duioşie unică în literatura noastră .
Sugestiv este portretul bunicului din povestirea Bunicul , care rămâne peste ani adoima unei icoane dragi la care scriitorul se va închina mereu … “Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe ; sprâncenele , mustăţile , barba …peste toate au nins ani mulţi şi grei . Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară : Blânzi şi mângâietori . “
La fel de bine este conturat şi portretul bunicii în povestirea Bunica … “ Era înaltă şi uscăţivă , cu părul alb şi creţ , cu ochii căprui , cu gura strânsă şi buza de sus crestată în dinţi de pieptene de la nas în jos …Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire . Glasul ei mă legăna : genele mi se prindeau şi adormeam … Avea o poală fermecată şi un glas şi un fus cari mă furau pe nesimţite şi adormeam fericit sub privirile şi zâmbetul ei . “
Vremea jocurilor şi a poveştilor trecu odată cu primi ani ai copilăriei şi începu vremea învăţăturii .Iniţial fu dat unui dascăl Ion Pestreanu (nea Nicuţă) să-l iniţieze în scriere şi citire – o amestecătură de litere chirilice şi latine . Urmează clasa a Ia şi a II a la Şcoala sucursală de băieţi nr. 4 actualmente Şcoala “B. Şt. Delavrancea “ iar clasele a IIIa şi a IVa la Şcoala Domnească , unde l-a avut învăţător pe Ion Vuticescu , devenit celebru prin schiţa “Domnul Vucea “.
Primii ani de şcoală au însemnat pentru copilul Barbu Ştefănescu şi primul contact cu o altfel de lume . A fost un puternic şoc suferit de copil în confruntarea cu un învăţător răutăcios , pătimaş şi părtinitor – apropiat cu umilinţă de fii celor bogaţi şi dispreţuitor faţă de copiii săracilor . Această confruntare îi va oferi scriitorului o atitudine critică şi demascatoare a defectelor sociale pentru tot restul vieţii .

I.3. Sclavia liceului şi anii de studenţie . Debutul în literatură

Copiii din mediul rural , ca şi cei ai săracilor din marile oraşe , ajungeau mai greu elevi la liceele de prestigiu sau studenţi . Dar cei care reuşeau să depăşească greutăţile impuse de condiţiile materiale sau de altă natură şi să se afirme prin calităţile lor deosebite la învăţătură sau prin talente de excepţie ajungeau personalităţi de renume în viaţa noastră culturală , politică şi ştiinţifică . Istoria acestui popor ne-a oferit nenumărate exemple în acest sens , iar unul dintre dintre aceste exemple este şi Barbu Ştefănescu Delavrancea , fiul unor ţărani vrânceni stabiliţi în marginea Bucureştiului .
Din anul 1859 Barbu ajunge elev de liceu iniţial la Liceul “Gheorghe Lazăr “ şi din clasa a II a la Liceul “Sfântul Sava” . Fiind bursier , datorită rezultatelor la învăţătură, avea întreţinerea şi îmbrăcămintea gratuite . Anii de liceu , mai ales prin faptul că aproape tot timpul trebuia să stea în internat , i-au lăsat un gust amar aşa cum avea să descrie mai târziu această perioadă în nuvela Bursierul : …sclavia liceului , masa bursierilor , soioasă şi murdară , duhoarea bucatelor grase , cafelele cu lapte mirosind a câine plouat , plescăitul lacom a optzeci de tovarăşi şi pedagogii cu ifosul lor de parveniţi , aşezaţi în capetele celor două mese lungi … iaca ce mă înfioară şi astăzi când mă gândesc la acea viaţa de şapte ani …”
Cu toate greutăţile prin care a trecut însă , a avut şi mari satisfacţii oferite de recunoaşterea talentelor sale literare şi pictură de către unii profesori ai liceului , care l-au apreciat şi sprijinit în aspiraţiile sale . Elev fiind debutează cu o poezie închinată eroilor Războiului de Independenţă în ziarul România Liberă .
Ultimul an de liceu îi aduce şi debutul în volum cu o culegere de versuri juvenile sub titlul Poiana Lungă . Îndată după după apariţia acestui volum , citeşte în Convorbiri literare câteva din poeziile lui Eminescu . Gestul lui Delavrancea din această perioadă rămâne unic în întreaga istorie literară română . Închinându-se în faţa geniului eminescian şi recunoscându-i totala superioritate în arta poeziei , se hotărăşte să-şi retragă din librării toate cărţile . Astfel se face că din primul volum nu s-a păstrat decât un singur exemplar . Acest gest de nobilă recunoaştere a adevăratelor valori nu-l îndepărtează însă de literatură , ci-l determină să se apropie de acele genuri care-i ofereau posibilităţi de afirmare în plinătatea forţelor sale .
După terminarea Liceului “Sf. Sava “ se înscrie la Facultatea de Drept . Însetat de cât mai multe cunoştinţe audiază în paralel şi cursurile unor profesori renumiţi ai Facultăţii de Litere , medicină şi matematică . Are ocazia să-l cunoască pe marele critic Titu Maiorescu la cursul de logică . Este de altfel perioada când este atras şi de alte mari personalităţi ale acelei epoci , care-i vor rămâne aproape pentru tot restul vieţii : Spiru Haret , Al . Vlahuţă , Duiliu Zamfirescu şi alţii .
Inteligenţa sa deosebită , marele său dar oratoric etalat cu diverse ocazii încă din primii ani de facultate , talentul său literar şi în pictură dar şi modestia , cinstea şi sinceritatea în relaţiile cu cei din jur îl fac pe studentul Barbu Ştefănescu tot mai apreciat. Noile relaţii pe care şi le face în această perioadă în rândurile oamenilor de cultură îi oferă posibilitatea ca , după absolvirea Facultăţii de Drept din Bucureşti , să poată pleca la specializare pentru trei ani la Paris . Este perioada când sub influenţa curentului naturalist al scriitorului francez Emile Zola , scrie lucrările de proză “Iancu Moroi” , “Linişte “şi “Sultănica” . Tot în această perioadă i s-a creat posibilitatea de către unii sponsori să viziteze Italia , Anglia , Austria şi Ungaria .