| Referate mass | Recomanda unui prieten

Proliferarea sintagmelor fixe atestă nevoia de clişee a limbajului jurnalistic, aflat permanent în căutare de formule prestabilite, care să confere o anumită pregnanţă îmbinărilor celor mai banale. Ceea ce se poate spune în foarte multe feluri e redus sistematic la câte un astfel de tipar, care comunică informaţia nouă într-un cadru deja familiar cititorului. Reacţia cea mai eficientă la clişeizarea limbajului este cea produsă din interior: percepţia suprasaturaţiei generează adesea parodii, determină reluarea în cheie ironică a clişeelor şi includerea lor în jocuri de cuvinte.
„În derivă“

Între clişeele care pot fi atribuite fără multă ezitare stilului publicistic – fiind greu de asociat cu alt registru al limbii, solemn ori familiar – mi se pare caracteristică formula în derivă. Clişeul aparţine unei tradiţii autohtone a publicisticii în „limbaj de lemn“, fără a fi însă clar marcat ideologic: ceea ce îi permite să persiste, cu avantajele pe care le oferă comodităţii noastre orice formulă prefabricată, cu sens destul de imprecis. Formula e preferată în titluri, de genul Minori în derivă; în alte două exemple, e vorba de Documentarea în derivă şi de Trei destine în derivă (RL 1009, 1993, 14 şi 1016, 1993, 14). Fără a fi, desigur, între fenomenele grave ale limbajului publicistic actual, convenţionalismul titlurilor de mai sus rămâne supărător. În primul rând, în derivă e o metaforă clişeizată şi abstractizată, până la pierderea legăturii cu sensul şi contextul de origine. Ca în atâtea alte cazuri, acestea sunt latente, reactualizabile uneori, în combinaţiile cu un determinant prea general (precum documentarea de mai sus) ori prea concret (să zicem, „trenuri în derivă“).
Termenul derivă aparţine unei sfere lexico-semantice care a produs un număr considerabil de metafore convenţionale: cea a navigaţiei (cu valuri, uragane, cârmaci, corabie, catarg etc.). De altfel, DEX-ul înregistrează doar sensul tehnic din navigaţie al derivei din expresia a merge (sau a fi) în derivă: „a pluti în voia vânturilor şi a valurilor“. Evoluţia metaforică e previzibilă, ca şi diluarea, prin abuz, a sensului „la voia întâmplării“. Formula în derivă descrie o stare, păstrând în vag şi în implicit logica alegoriei: nu e indicată „direcţia bună“, nu se spune care sunt „vânturile/valurile“care impun devieri traseului dorit. Din cauza conţinutului implicit, clişeul rămâne marcat de o atitudine banal–moralizatoare, asociată cu sistemul de valori în care a fost folosit mai intens. E o posibilă explicaţie pentru proasta impresie pe care o produce: pentru că e clişeu, dar şi pentru că presupune abaterea de la normele şi „direcţia“unui sistem rigid. Formula e în acelaşi timp specifică stilului nominal, care se dispensează de precizarea şi de contextualizarea prin verb, şi ilustrează chiar un tipar destul de răspândit, pe care îl urmează şi alte construcţii cu prepoziţia în: în derută („Poliţia în derută“), în impas („Agricultura în impas“) etc. În derivă rămâne mai ales un exemplu pentru asocierea dintre metaforism şi atitudinea oficial–moralizatoare.

„Foc verde“

Mai multe sintagme echivalente, constituind un clişeu al limbajului jurnalistic actual, folosesc culoarea verde ca simbol al permisiunii, al „liberei treceri“. Se vorbeşte astfel de „foc verde“, „lumină verde“, „semnal verde“– şi, cu o semnificaţie suplimentară, de „linie verde“sau de „undă verde“. Expresiile provin din terminologia transporturilor (navale, feroviare şi rutiere), fiind în general calchiate sau adaptate după construcţii similare străine. „Foc verde“e cea mai absurdă, cea mai puţin motivată dintre variantele citate; ea traduce expresia franceză feu vert: în franceză, feu înseamnă „semnal luminos“, inclusiv, în circulaţia rutieră, „lumină a semaforului“. Sintagma a căpătat în ultimul timp sensuri figurate; în dicţionarele franceze actuale (Lexis, Petit Robert) este înregistrată şi expresia „donner le feu vert“, cu sensul „a autoriza (o acţiune); a permite (cuiva) să acţioneze“. În română foc nu are o semnificaţie similară celei din franceză; e drept că DEX îi înregistrează un sens tehnic (desigur, calchiat) – „lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigaţia pe apă“– dar e evident că circulaţia sa e limitată şi nu poate motiva o folosire figurată. Formula „foc verde“este deci opacă, şi doar frecvenţa de folosire, existenţa variantelor mai clare şi sensul convenţional al adjectivului verde permit să fie înţeleasă. Faptul că într-un citat precum „Foc verde pentru negocierile de pace“(RL 1732, 1995, 8) autorul se dispensează de a marca în vreun fel ineditul expresiei (prin sublinieri, ghilimele etc.) e un semnal al impunerii ei. N-ar fi, în fond, prima dată când o sintagmă neanalizabilă se impune în uz. Putem fi mulţumiţi că nu a fost calchiată şi expresia întreagă – a da foc verde – care ar fi sunat şi mai comic.
Sintagma echivalentă „lumină verde“este în schimb tradusă din engleză, unde green light se referă tot la semnalul folosit în trafic pentru a permite accesul, calea liberă. Sensul special al expresiei poate fi înţeles în română doar cu ajutorul contextului: „Domnul S. a primit «lumină verde»“(titlu; în RL 681, 1992, 3).
„Semnalul verde“rămâne în română, datorită sensului neechivoc al lui semnal, combinaţia cea mai transparentă pentru a simboliza permisiunea de trecere: „La semnalul verde al Fondului Modetar Internaţional şi-au deschis pungile Banca Mondială, programul PHARE... „ (Libertatea 1331, 1994, 3). În unele cazuri, distanţa dintre sensul figurat şi cel propriu este minimă: „50 de trenuri-navetă aşteaptă remorcarea şi semnalul verde pentru a porni spre cele aproape 30 importante termocentrale“(RL 1026, 1993, 1).
„Undă verde“ (înregistrată în 1982 în DCR, apoi şi în DEX-S, în 1988) desemnează în sensul propriu un sistem automatic de coordonare a traficului, de sincronizare a semafoarelor, datorită căruia vehiculele o dată pornite întâlnesc constant doar culoarea verde. În sensul figurat, expresia indică ceva mai mult decât semnalul verde: e o permisiune hiperbolizată, implicând un şir de facilităţi, siguranţa de a întâlni în cale doar porţi deschise. Alături de ea, circulă cu sensul figurat şi linie verde: „Desigur, este vorba de finanţarea externă, a cărei «linie verde» trebuie s-o dea experţii FMI“(Cotidianul 283, 1993, 1); „S-a dat «linie verde» Ministerului Transportului de a stopa existenţa (...) firmei «Expres Pilot»“(RL 1076, 1993, 2).