Descriere referat

| Referate opere | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Preafrumoasa si trista poveste a celor doi indragostiti , srisa de Shakespeare in vremea "arztoarei sale tinereti" , tine un loc aparte in opera marelui elizabethan, mult mai aproape de lirica sonetelor si de imagistica baroca a comediilor decat de substanta filozofica a tragediilor scrise abia dupa un deceniu.
Data la care "Romeo si Julieta" a fost scrisa se aseaza, pare-se , dupa parerea celor mai autorizati cercetatori, intre 1594-1595. Ca de cele mai multe ori, Shakespeare n-a nascocit subiectul acestei drame. Modelul direct i-a fost poemul unui obscur inaintas, Arthur Brooke, care , in 1562 , a scris "The Tragicall History Of Romeo And Juliet" (Tragica poveste a lui Romeo si a Julietei). Tot un englez , William Painter, daduse in aceeasi vreme (1965-1967), "Palace of Pleasure" (Palatul placerii) , o adaptare ca si a lui Brooke, dupa o tema de origine italiana care circulase foarte mult timp in secolul al XVI-lea pe tot intinsul Apusului european , de la Luigi da Porto cu a sa "Istoria di due Nobili Amanti" (Povestea a doi nobili indragostiti) -1524. Nu e deloc sigur ca Shakespeare ar fi cunoscut sursele italiene.
A fost dat eroii vechi povesti sa cunosca faima si nemurirea in ultima versiune engleza , aceea care ne graveaza mai adanc in jurul lor conturul vietii. Si fiecare lectura a multcunoscutei drame , ca a oricarei drame shakespeareene , ca a eposurilor homerice sau a lui Faust, este intotdeauna altceva. Atat de altceva, incat in adolescenta , de fiecare data cand deschideam cartea , sperm ca drama sa se sfarseasca altfel. Era prea nedreapta viata cu cei doi indragostiti care nu calcasera juramantul facut altora, ca Tristan Isolda, ca Paolo si Francesca, nici nu se iubisera nelegiuit , ca Faust si Margareta, ci incercasera sa se straduiasca prin iubirea si casatoria lor o zona de puritate , de frumusete , de lumina in afara si deasupra lumii de rand , stapanita de ura si bezna. Aceasta mi se pare a fi semnificatia esentiala , care ramane a dramei, semnificatia ei de protest, de razvratire impotriva legilor urii, care domina implacabil societatea Montecchilor si a Capuletilor, ramasita de lume feudala, de vendette ce nu se mai sting niciodata, o data pornite, decat cu sacrificiul nobil, ca acela savarsit prin moarte de cei doi eroi.
Si nu e numai protest negativ in "Romeo si Julieta" , ci si incercare activa de afirmare a unei nesfarsite nazuinte, profund umane, etern umane, spre imlinirea dragostei si atingerea fericirii. Panditi de moarte ascunsa in umbra acelorasi legi sumbre, cei doi se inalta o clipa dincolo de taramul puterilor intunecate si cad cu aripile arse. Saltul lor spre fericire a fost facut prea devreme, vremea nu era coapta inca pentru un astfel de elan, a carui prabusire iti lasa un gust amar si te impinge in mod deosebit la o trista meditatie.
Shakespeare a urmarit cu intentie ideea aceasta a contrastului intre doua lumi , cea in care se zbateau uri de moarte si patimi obscure, si cea de lumina orbitoare, cea ideala pe care inceraca s-o realizeze adolescentii eroi.
Toata structura piesei , tot stilul ei poarta pecetea intentiei unitare. Mai intai compozitia care prezinta o alternanta aproape stricta intre scenele de ura si ucidere si cele de dragoste. Chiar in actul I , in scena balului, cand Romeo o zareste intaia oara pe Julieta si glasul lui inalta un imn de slava frumusetii ei, nepotul Capuletilor, ura teribila si dorinta de ucidere. In actul al II-lea , indata dupa casatoria tinerilor , savarsita de calugarul Lorenzzo la sfarsitul actului al II-lea, din nou apare Tybalt ca un simbol al intunericului , provocand galceava si moartea lui Mercutio, din care pricina Romeo intervine si il ucide.
Apoi, dupa moartea lu Tybalt si doliul Capuletior, scena de dragoste dintre cei doi soti, la despartirea dupa prima noapte, infatiseaza alta scurta clipa de fericire, a patra si ultima dintre cele atat de putine care au luminat tinerele lor vieti. In toate aceste scene, Julieta e izvorul luminii si al fericirii , dar cautatorul e Romeo. Departe de a fi un nebun, un lunatic, cum l-au considerat unii critici englezi deosebit de obtuzi, Romeo este eroul nobil care traietse in lumea din jur cu o sila enorma si cu un acut simtamant al inutilitatii vietii lui si a altora in imprejurarile acelea specifice. Sunt cel putin doua replici care ilustreaza pozitia personajului principal. Una este aceea care culmineaza cu hotararea lui de a participa la ospatul de la Capuleti:

" Nu stiu ce
Ma face sa presimt ca o restriste
Ce-atarna inca-n stele isi porneste
Sinistru-i zbor spre-acest aspat nocturn
Si vine printr-o moarte timpurie
Sa puna capat astei vieti desarte
Ce sta acum inchisa-n n pieptul meu"

"Viata desarta" cu sens exact in frumoasa traducere a lui St. O. Iosif, suna totusi , mai puternic in original "despided life" - "dispretuita viata", semn neindoielnic al luciditatii eroului. Cealalta replica e tarzie , pronuntata in incheierea scenei I din actul al V-lea , cand Romeo , crezand ca Julieta a murit, renunta la toate iluziile si nu mai doreste decat moartea. Atunci ii spune spiterului sarman:

"Ia-ti aurul, otrava mult mai rea
A sufletelor, care-n lumea-aceasta
Scarboasa face mult mai multe crime
Ca biata-ti marfa, ce s-o vinzi n-ai voie."

Doar compasiunea pentru trista figura a spiterului si sila infinita fata de viata vanduta "vitelului de aur" , "scarboasa" , ii raman eroului la spulberarea singurei bucurii si a singurei nadejdi de a evada din apasatoarea existenta. Ca in general Romeo e constient , dar si indurerat de faptul ca se misca intr-o existenta ale carui sensuri ii scapa, se vede dintr-o seama de modalitati de expresie. Mai intai asa cum s-a subliniat de numerosi cercetatori, abunda in textul shakespearean termeni, comparatii, metafore imprumutate calatoriei pe mare.
Unii au socotit, cam formal mi se pare, aceste imprumuturi vin masiv din poemul lui Brooke, care era un pasionat calator. Cred ca acesti termeni nu au patruns intamplator in piesa prin modelul ei, ceea ce ar fi minimalizat pentru Shakespeare, ci din aceeasi intentie a autorului de a da viatii de atunci un sens incerta , sens pe care doar Romeo il intelege si il exprima.
Evident multe personaje folosesc termeni marini sau de calatorie maritima : si Mercutio, si Doica. Dar cel mai des si mai semnificativ il foloseste eroul. Inca de la inceput, in aceeasi replica citata mai sus, cand se duce la balul Capuletilor si are o intunecata presimtire, el spune:

"Dar cel ce carmuieste-n pribegie
Pe muritori va sti sa abia grija
Si de vintreaua mea ........"